Am tot auzit de Valea Horoabelor dar de fiecare data cand decideam sa plec la munte alegeam alte trasee, pana cand am citit o lucrare stiintifica despre acea zona a Bucegilor. Cum am prins un weekend liber am decis sa explorez Canionul Horoabelor. Era pe la sfarsitul lunii iunie, dupa cateva zile in care ploaia isi facuse simtita prezenta.
Atentie! Traseu nemarcat si periculos pe timp de ploaie!
Plecarea se face de langa punctul Salvamont Padina. Ar fi indicat sa-i anuntati pe cei de la Salvamont ce aveti de gand. Se urmeaza valea paraului Horoaba, afluent de dreapta al Ialomitei.
Din loc in loc se poate observa cate o cruce verde, ramasita de cand traseul a fost marcat. Poteca urca destul de abrupt, paraul formeaza cateva cascadite si dupa cateva minute ajungem la un mic tunel, urmat de o prima zona ceva mai tehnica.
Cateva cabluri noi sunt acolo pentru suport. Sunt, insa, suficiente prize pentru maini si picioare.
Dupa cativa zeci de metri intalnim a doua bolta sapata in stanca. 
Imediat ce iesim de sub aceasta, poteca trece paraul, chiar in apropierea Izbucului Horoabelor. Debitul este mare, curentul puternic si apa rece. Trecem repede pe sandale rezistente la apa (cu talpa Vibram), ascundem telefoanele, aparatele foto si camerele de filmat in saci impermeabili, blindam si rucsacii cu foliile de ploaie si trecem prin apa rece sloi.
Continuam ascensiunea in sandale pentru ca stim ca n-am scapat de apa, inca. Peretii canionului se apropie, pana la punctul in care ascensiunea se face direct pe cursul de apa. Pana la urma ne obisnuim cu temperatura apei (sau nu mai simtim picioarele, important este ca nu mai exista disconfort). Talpa sandalelor ajuta foarte mult, urcam direct prin mici cascadite fara sa alunecam pe piatra. In portiunile putin mai dificile au fost fixate cabluri, exista si ramasite din scari de lemn vechi. Si acelea sunt de ajutor, cu toate ca nu stiu cat or sa mai reziste.
In cele din urma ajungem la primele scari peste care curge apa. Aici ne “impachetam” in pelerine. Ca sfat, ar fi bine sa folositi sepcile din dotare. Cozorocul apara fata de suvoiul de apa.
Dupa ce urcam scara, ne dam jos pelerinele de ploaie, nestiind ca mai urmeaza o scara, chiar mai lunga si cu ceva mai multa apa. Ajunsi in fata ei, ne imbracam din nou cu pelerinele, urcam si ne instalam pe o stanca cazuta deasupra scarii, un loc ideal pentru uscare si, eventual, plaja.
Deja suntem in partea superioara a vaii. Incet, incet, deschiderea se largeste, vegetatia isi face loc dar traseul continua tot pe cursul de apa. Se deschid poieni frumoase pline cu flori, unele dintre ele specii protejate.
Iesirea din Valea Horoabelor se face printre jnepeni si se termina cu o stana. Urcand, in continuare ajungem in traseul marcat banda rosie (Drumul Granicenilor). Spre dreapta, acest traseu duce la Vf. Omu, iar spre stanga se poate ajunge la saua si refugiul Strunga de unde se poate face coborarea in Moeciu de Sus, inapoi in Padina sau se poate continua drumul spre Leaota.
Atentie! Am intalnit vipere pe poteca. As recomanda folosirea unor parazapezi.
Dupa un traseu asa de spectaculos precum Canionul Horoabei din muntii Bucegi, merge si un pic de relaxare pe pajistea alpina. 
